FĂRÂME DE IUBIRE

Cât mi-e dor de dulcea gură, ce aş vrea să o sărut,
Şi de mâna cea mai fină, ce vreodată am văzut,
Şi de ochii ce scapără fulgerele din priviri,
Şi de sufletu-ţi ca mierea, ce alină dor şi griji.


Căci în focurile vieţii s-or tot arde dor şi griji,
Sufletele vor culege dragoste iar nu suspini,
Căci odată ne vom naşte, însă vom muri mereu,
Pentru dragostea ce iartă şi omoară-al nostru éu.


Numai una e iubirea ce va rupe-a noastre inimi,
Şi preface-n ţăndări răul, ce se cuibăreşte-n noi,
Căci încet, ne dă putere toată bunătatea firii,
Şi sfărâmă mii de pânze, ce se ţes contra iubirii.


RUGĂ

Doamne, ascultă a mea rugă şi mă lasă să găsesc,
Doar atât curaj în mine, să mă scol şi să pornesc,
Către tainice unghere cu minuni, ce-n suflet zac,
Şi în raze de lumină, lumea mea să o prefac.


Să mă birui de păcate şi s-amân a mea dorinţă,
De a stărui în vorbe ce se pierd în nefiinţă.
Tu mă-ndeamnă la căinţă şi la dreaptă îndurare,
Ca să mântui al meu suflet greu şi fără alinare.


Moreo Cauni